Certificat grad ridicat de incredere 2021-2026
Sigla Universitatea Valahia din Târgoviște
Aracis 2022
Caută
Close this search box.

 

Titlu: “ACȚIUNI INCLUZIVE PENTRU ATRAGEREA SI MENTINEREA GRUPURILOR VULNERABILE IN SISTEMUL DE INVATAMANT TERTIAR”, acronim ACT4SOCIAL

Cod proiect CNFIS-FDI-2022-0022,

Perioada de implementare: 15.04.2022 – 30.11.2022

Director proiect: Conf. univ. dr. Valentin RADU

 

Scop Proiect:

Definirea și aplicarea unui set de măsuri care sa conducă la: îmbunătățirea accesului la învățământul superior pentru studenți ce provin din medii defavorizate; integrarea acestora prin acțiuni specifice incluziunii în vederea creșterii echitații sociale și a stimei de sine; implementarea unor politici instituționale incluzive ca  acțiuni sustenabile de dezvoltare universitară.

 

Obiective proiect:

OS1. Promovarea ofertei educaționale prin campanii de marketing și caravane școlare în 12 de licee din mediul rural și orașele mici situate în Regiunea Sud-Muntenia și Regiunea Sud-Est pentru minim 1000 de elevi, prin dezvoltarea unor parteneriate anuale cu instituțiile de învățământ preuniversitar identificate, pentru promovarea ofertei educational și facilitarea accesului la învățământul superior.

OS2. Creșterea echitații sociale și profesionale prin îmbunătățirea capacității de consiliere, implementarea unui program de consiliere pentru 60 de studenții din medii defavorizate, promovarea prin campanie de conștientizare și utilizarea Social Inclusion Project HUB in vederea realizării unor proiecte care au drept scop incluziunea socială a studenților.

OS3. Reducerea abandonului universitar prin implementarea unui program de tutorat pentru 60 studenți din mediile defavorizate și includerea acestora în activități extra curriculare, care să conducă la coeziune socială.