Certificat grad ridicat de incredere 2021-2026
Sigla Universitatea Valahia din Târgoviște
Aracis 2022
Caută
Close this search box.

Săptămâna trecută a avut loc, la Salonic (Grecia), un eveniment științific în cadrul căruia a fost acordată, unui doctorand al Universității „Valahia”, 𝑏𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎𝑟𝑒 „𝐼𝑜𝑛 𝐶𝑢𝑐𝑢𝑖”, în valoare de 3000 de euro, pentru finalizarea studiilor doctorale. Beneficiara bursei acordată de 𝐹𝑢𝑛𝑑𝑎𝑡̦𝑖𝑎 „𝐷𝑖𝑚𝑖𝑡𝑟𝑖𝑠 𝑠̦𝑖 𝑀𝑎𝑟𝑖𝑎 𝐷𝑒𝑙𝑖𝑣𝑎𝑛𝑖𝑠” în onoarea regretatului prof. univ. dr. Ion Cucui, fost rector al Universității „Valahia” din Târgoviște, fost vicepreședinte CEDIMES, este doctoranda Mihaela Monica Drăgan (Radu), care realizează o cercetare avansată în domeniul Contabilitate. La evenimentul aniversar au participat cadre didactice și doctoranzi din universitatea noastră, aflați în vizită de studiu/ mobilitate internațională Erasmus+ la Universitatea Macedonia din Salonic, Grecia.

Bursa Ion Cucui
Bursa Ion Cucui
Bursa Ion Cucui