Facultati

Universitatea VALAHIA din Targoviste are in prezent 10 facultati

citeste mai mult

Cercetare

Informatii despre activitatea si centrele de cercetare
citeste mai mult

Doctorat

Structura institutionala academica, investita cu responsabilitatea

citeste mai mult

Studenti

Documente pentru studenti, ofertele de locuri de munca

citeste mai mult

free templates joomla

Parteneriat international

 Universitatea ”Valahia” din Târgoviște extinde parteneriatul internațional pentru sprijinirea tinerilor aflați în situații de risc 

 

În perioada 17-20 octombrie 2016 cadre didactice din Universitatea ”Valahia” din Târgoviște au realizat un schimb de experiență în Norvegia, la Centrul Marie Plahte, în cadrul proiectului ”Parteneriate pentru egalitatea de gen și șanse”. Discuțiile purtate cu gazdele norvegiene s-au axat pe problema tinerilor aflați în situații de risc, ambele părți expunând experiența dobândită în acest sens și așteptările privind relația de colaborare bilaterală.

Discuția cu domnul Ikhlaque Chan, managerul Centrului Marie Plahte a permis echipei române înțelegerea specificului economic, politic și cultural al regiunii vizitate și a implicațiilor asupra situației tinerilor. Cele două reprezentante ale municipalității din Baerum, doamna Mari Groova Oppedal și doamna Victoria Toth au explicat măsurile adoptate de către organizația gazdă în vedere combaterii consumului de droguri și alcool în rândul tinerilor, precum și a infracționalității prin intermediul rețelelor sociale de comunicare.

 

Tinerii din categorii vulnerabile, o preocupare a Universității ”Valahia” 

 

Membrii Universității ”Valahia” au avut oportunitatea de a discuta despre acțiuni care pot fi întreprinse pentru sprijinirea tinerilor, îndeosebi a celor aflați în situații de risc, astfel încât să se reducă excluderea lor socială și să poată beneficia de educație, dezvoltare profesională și ulterior de o bună integrare pe piața muncii.

Pe lângă schimbul de experiență, mobilitatea în Norvegia s-a concretizat și în semnarea unui acord de parteneriat între Universitatea ”Valahia” din Târgoviște și Centrul Marie Plahte din Baerum. Prin acest act se exprimă dorința părților de a continua cooperarea în domeniul educației, cercetării, sprijinirii tinerilor din grupuri vulnerabile prin activități și programe comune, participarea la evenimente organizate de una dintre părți și  transferul de bune practici.

Informațiile obținute de membrii Universității ”Valahia” au fost prezentate ulterior pe larg cadrelor didactice astfel încât să poată fi identificate modalități concrete de sprijinire a tinerilor din grupuri vulnerabile. Reducerea ratei de abandon al studiilor universitare ca urmare a problemelor familiale, financiare, sociale cu care se confruntă tinerii este o preocupare constantă a Universității ”Valahia”.

 

Granturile SEE și Norvegiene susțin parteneriatul internațional

 

Proiectul derulat de Universitatea ”Valahia” din Târgoviște și intitulat ”Parteneriate pentru egalitatea de gen și șanse” s-a realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE și Norvegiene 2009-2014, prin Programul RO 01 Asistență Tehnică și Fondul Bilateral la Nivel Național.

Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția celor trei state membre ale Spațiului Economic European (Islanda, Liechtenstein și Norvegia) la dezvoltarea relațiilor bilaterale cu cele 16 țări beneficiare din sudul și centrul Europei, precum și la reducerea decalajelor sociale și economice dintre state.

Informații oficiale despre granturile SEE pot fi accesate prin site-ul www.eeagrants.org 

 

Gasiti-ne pe google maps

Str. Aleea Sinaia, nr. 13,
130004 Targoviste, Dambovita

Tel: +40/245/206101
Fax: +40/245/217692
Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.